Șurile uitate de pe Dealu’ Mare. Orăști – Dealu’ Mare Poșaga de Sus

  • 3 h
  • Dificultate : 3/10
  • Grad de Tihnă : 10/10
  • Distanța : 4 KM
  • Dif. Nivel: 300 m

Descriere

Pornim din satul Orăști și urcăm ușor spre Dealul Mare, pe o cărare care ne poartă printre șuri și colibe părăsite, urme ale unei vieți de altădată, când oamenii urcau vara la muncile de pe deal.

Ajunși pe coasta Dealului Mare, continuăm pe creastă, într-un ritm relaxat, cu priveliști larg deschise în toate direcțiile: Scărița-Belioara, Cheile Poșegii, Dealul Bilii și întreg platoul Muntele Mare.
Este un traseu scurt și accesibil (aprox. 4 km, +300 m diferență de nivel), perfect pentru a descoperi zona într-un mod liniștit, dar plin de sens, o combinație între natură, peisaj și poveștile locului.
Coborâm în Poșaga de Sus, la sediul Poteka, unde încheiem tura.

Tura are loc vineri, 1 mai, iar dacă tot ajungeți în zonă, vă încurajăm să rămâneți peste weekend, la cort sau în cazare locală și să vă bucurați de liniștea locului și în zilele următoare.

Seara o petrecem împreună, la foc de tabără, cu mâncare la ceaun, cântece și povești, așa cum se întâmplă de obicei la Poteka. 🌿

Activități

  • Povești locale & Istorie
  • Digital Detox
  • Ciuperci (sezonier)
  • Interpretarea norilor
  • Orientare în natură
  • Urme animale sălbatice
  • Observare Floră & Faună
  • Fotografie în natură

Prețul include

  • Ghid local
  • Echipament colectiv (spray anti-urs și anti-câini, truse de prim ajutor, echipament tehnic)
  • Asistență turistică (cazare, masă, închiriere echipament)

Prețul nu include

  • Transport
  • Băutură și mâncare
  • Cazare
  • Asigurare
  • Alte costuri personale

Echipament necesar

Este o experiență gândită pentru relaxare, conectare profundă cu natura, înțelegerea biodiversității și a tradițiilor locale. Nu este un traseu dificil sau tehnic și nu necesită echipament specializat de alpinism.

 

Totuși, pentru confortul și siguranța ta, chiar și pe un traseu accesibil, îți recomandăm să ai la tine câteva lucruri esențiale. Un echipament adecvat face ca fiecare pas să fie o bucurie și te ajută să te bucuri din plin de tihnă, peisaje și poveștile locului.

  • Bocanci Trekking / Încălțăminte cu talpa aderentă (Obligatoriu)
  • Pelerină de ploaie
  • Pantaloni lungi (Recomandare)
  • Rucsac mic
  • Pălărie/Șapcă/Buff
  • Cremă protecție solară
  • Apă (1,5L)
  • Gustări energetice
  • Mâncare prânz (sandwich, gustări picnic)
  • Saci de gunoi (mici) - Nu lăsăm urme

Detalii Traseu

Dificultatea este ușoară cu câteva urcușuri moderate.

Durata este de aprox. 2 ore, incluzând opriri pentru povești și observare.

Este un traseu de culme prin fânețe, printre colibe și șuri uitate.

 

Itinerariu

12:00 – Ne întâlnim în Poșaga de Sus, la sediul Poteka.

12:15 – Scurtă ședință tehnică și organizatorică

12:30 – Pornim în drumeție din satul Orăști

13:30 – Pauză de masă pe vf. Dealu’ Mare cu view

14:15 – Continuăm traseul cu opriri cât mai dese pentru admirat peisajul

15:00 – Sosire la Sediul Poteka

15:30 – Liber

PENTRU CEI CARE RĂMÂN PESTE NOAPTE

16:00 – Luăm masa la Punctul Gastronomic sau Gătim împreună la foc.

17:00 – Relaxare

18:00 – Pregătim ceanul de seară și focul de tabără

20:00 – Socializare și voie bună. Ne strângem la focul de tabără. Seară de cântece de munte și nu numai. Fiecare poate să își aducă instrumentele.

Cazare

  1. Cazare indoor

Dacă dorești să rămâi peste noapte la Poșaga, scrie-ne și te putem asista să găsești loc de cazare la partenerii noștri din zonă.

Plata cazării se face direct la locație. Costul cazării nu este inclus în prețul drumeției.

      2. Cazare la Cort

Dacă nu ai cort, sac de dormit, saltea, poți să închiriezi de la noi. Avem tot ce ne trebuie.

 

Transport

Deși transportul până la Poșaga nu este inclus în pachet, suntem aici să te ajutăm să ajungi cu bine. Încurajăm carpooling-ul – este mai prietenos cu mediul și o ocazie bună să îți cunoști colegii de drumeție încă de pe drum.

  • Carpooling: După înscriere, te vom adăuga pe grupul de WhatsApp al turei, unde ne organizăm rapid. Cei care au locuri libere în mașină le pot oferi celor care nu au transport.
  • Din Alba Iulia: Echipa Poteka poate pune la dispoziție un număr limitat de locuri pentru plecarea din Alba Iulia. Detaliile se stabilesc tot pe grup.

Reprogramare / Anulare

Evenimentele Poteka se desfășoară în natură, iar uneori vremea sau alte condiții neprevăzute ne pot schimba planurile. Ne rezervăm dreptul de a modifica traseul, de a reprograma sau de a anula evenimentul în următoarele situații:

  • Condiții meteo nefavorabile: Furtuni, vânt puternic sau alte fenomene care pun în pericol siguranța grupului. (Ploaia ușoară nu anulează automat drumeția).
  • Număr insuficient de participanți: Dacă nu se întrunește grupul minim necesar pentru organizarea optimă a experienței.
  • Situații de forță majoră: Evenimente imprevizibile care fac imposibilă desfășurarea activității.

În cazul anulării din partea noastră: Vei fi anunțat cu cel puțin 48 de ore înainte (sau cât mai repede posibil în cazuri excepționale). Îți vom oferi opțiunea de a reprograma participarea pentru o dată ulterioară sau de a primi returnarea integrală a taxei de participare.

Plata

Plata pentru această experiență se face direct la locație, înaintea începerii drumeției. Ai la dispoziție două opțiuni:

  • Numerar (cash)
  • Card 

Pentru a evita orice inconvenient legat de posibile întreruperi de curent sau probleme de rețea în zonele montane, îți recomandăm să ai la tine și numerar. Astfel, ne asigurăm că totul decurge fără probleme și te poți bucura pe deplin de aventura ta!

Înscrieri

Pentru a te înscrie, te rugăm să apeși butonul „Rezervă acum”. Vei fi direcționat către formularul de înscriere, iar după completare, te vom adăuga în grupul de WhatsApp al drumeției. Acolo vei primi toate detaliile logistice și vei putea discuta cu ceilalți participanți.

Locurile sunt limitate, așa că nu mai sta pe gânduri! Completează acum formularul și pregătește-te pentru o experiență memorabilă alături de echipa Poteka.

Contact

Suntem aici să te ajutăm cu orice informații despre experiențele Poteka, despre rezervări sau despre cum te poți alătura proiectului nostru social. Nu ezita să ne scrii sau să ne suni!

Echipa Poteka îți stă la dispoziție între orele 9:00 – 18:00

Valentin – 0745 052 266

E-mail – contact@poteka.ro

Wish List

Adding item to wishlist requires an account

Preț
de la80 ron

Explorează cu Poteka


Ghizi locali
Digital detox
Experiențe autentice
Impact sustenabil

Ai nevoie de asistență?


+40 745 052 266

contact@poteka.ro

7 persoane sunt interesate de această experiență chiar acum!
Folosim cookie-uri pentru o experiență mai bună. Poți afla mai multe despre ce cookie-uri folosim sau poți să le dezactivezi în politica de confidențialitate.
AcceptSetări confidențialitate

GDPR