Camino del Norte ne-a oferit în două săptămâni locuri pe care nici nu mi le puteam imagina. Nora ne spune că este cu mult diferit de mai faimosul Camino Frances. Peisajele erau neimpresionante și repetitive, iar cel mai important e că nu avea parte de recompensa de la sfârșitul zilei de a se scălda în ocean.
Colț de rai, o expresie utilizată până la epuizare pe Camino. În fiecare zi am ajuns în locuri ce le vedeam doar în filme, iar acum ne stau la picioare.
Corpurile noastre imploră pauză, așa că i-o oferim. Facem autostopul până în Polanco, unde un tip ne ia mirat de ce am căuta într-un așa sat mic. Cantabria e mai turistică, iar noi ne simțim mai inconfortabil în orașele turistice ca până acum.
Când îți setezi obiective, trebuie să lași loc de schimbări, fiindcă lucrurile nu merg mereu cum îți plănuiești. După peste 10 ore de mers, am trecut pe seară de Noja și căutam înnebuniți un loc de campat. O casă neterminată ne-a făcut cu ochiul.
Cantabria ne e la picioare și noi suntem mai puțini, însă mai puternici. Scopurile personale încep să prindă contur, iar grupul s-a împărțit în două, eu rămânând cu Nora și Mihai cu ținta Santiago de Compostela.
Ploaia ne-a lovit crunt moralul și suntem nevoiți să luăm autobuzul până în Bilbao. Grupul se întregește și petrecem încă o noapte în Bilbao, unde sperăm să ne încărcăm bateriile.
Noaptea dormită pe bitumul din tribune în Deba ne-a secat mai mult de energie. Spre norocul nostru, începem să ne intrăm în ritm și ne obișnuim cu mersul de zi cu zi.
Suntem în a treia zi de Camino și ne acomodăm cu greu fizic și psihic. În Zarautz am avut parte de peisaje unice pe urmele flamenquitei, iar spre Markina ne-am depărtat de Atlantic și de doza ocean de la sfârșitul zilei de mers.
A doua zi de Camino ne-a luat prin surprindere. Porniți cu noapte-n cap la drum, am reușit să ajungem în Zarautz în timp util pentru a prinde pat în albergue.
