V. Ploaia ne distruge planurile (Camino del Norte)

Camino del Norte – Țara Bascilor

Ziua 6 (21 iulie): Pozueta – Bilbao

Aah, da! Ce sentiment eliberator mă cuprinde! Mă trezesc fericit, ies afară și trag aer curat de munte. Nu contează nimic altceva în afară de ce o să mănânc, câți kilometri am de parcurs, unde o să dorm și gândurile mele. Perfecțiunea e departe totuși de contextul actual. Ploaia a venit, cortul e leaorcă și îl strângem, neavând timp să-l uscăm.

Toată buna dispoziție dispare imediat și nu mai am chef de nimic. Nora de asemenea, iar Mihai nu scoate o vorbă. Mergem pe un drum forestier distrus de ploaia din timpul nopții și e foarte greu să ne ținem pe picioare. Umiditatea e foarte ridicată, burnița ne pică agresiv pe față, iar pământul devine din ce în ce mai moale. O imagine sinistră ne înconjoară, cu toate pânzele de păianjeni înghețate și albe, atârnând de crengile copacilor.

Dupa 13 kilometri parcurși, dăm din nou de civilizație. Un mic sătuc la jumătatea distanței dintre Gernika și Bilbao, ultimul mare oraș din Țara Bașcilor ce urmează să-l traversăm. Începe să plouă și ne adăpostim sub acoperișul unei case pentru a mânca roșiile, crenvurștii și pâinea rămasă. Situația este tensionată. Abia de am scos vreo vorbă tot drumul. Nora sparge gheața și ne spune că nu mai poate continua azi. Eu și Mihai fiind demoralizați de când am pornit, parcă înviem cu vestea Norei și un zâmbet ne apare pe față. Cădem de acord să luăm autobuzul spre Bilbao din următorul sat și să ne încărcăm bateriile la albergue.

Ploaia ne îndeamnă la trișat

Nora face cinste cu biletul și mă simt vinovat că trișez cu fiecare kilometru. Totuși, e așa cald și bine în autobuz. Îi trimit mesaj lui Goku să-l întreb unde e și îmi spune că i-a apucat ploaia prin zona de unde renunțasem și noi. Se pare că nu e o zi prielnică pentru Camino. Îi povestesc ce am făcut și le propun să ia autobuzul spre Bilbao. Băieții ajung la ora 13 la albergue, povestindu-ne că ar fi fost aproape imposibil să treacă pe drumul forestier transformat în bălți.

La ora 14 se deschide în sfârșit refugiul, iar noi suntem primii la rând. Chiar dacă am trișat și mă simțeam vinovat, au fost paturi pentru toată lumea. Dăm iama-n frigider, unde găsim mâncare de la pelerinii ce au plecat dimineață și ne umplem stomacurile. 

La intrarea în albergue se strânge toată lumea la vorbă. Mi-a atras atenția o tipă daneză făcută bine, cu un fizic superb (dacă n-ar fi fost așa masculină). Intru în vorbă cu ea și aflu că aleargă pe Camino. Și nu oricât, ci 40 de km în fiecare zi! Încep să mă simt din ce în ce mai mic pe lângă ea, după trișatul de azi și văicărelile de pe drum.

Berea de seară ne trimite repede la culcare, iar noi ne bucurăm să împărțim camera cu alte 10 suflete, care sforăie toate la unison.

Ziua 7 (22 iulie): Bilbao – Onton

Ce zi minunată pentru trișat! Din nou, însă de data asta ne e recomandat în itinerariu. Bilbao are o întindere imensă, iar cei 20 de kilometri până în Portugalete trec doar prin oraș, așa că ne îndreptăm spre cea mai apropiată stație de metrou. Abătându-ne puțin de la drum, vedem podul Vizcaya din patrimoniul UNESCO, ce transportă un segment de drum între cele două maluri ale râului Bilbao.

Vremea e foarte proastă și drumul prin oraș parcă nu se mai termină. Ploaia ne face să ne adăpostim sub un pod, iar aici e rost de mâncare. O masă destul de tristă, nimeni nu pare să aibă chef de nimic. Rămân cu Goku în spate și încercăm să ne schimbăm starea cântând niște melodii de la Vunk și EMIL.

E o zi seacă. Nimic nou nu se întâmplă. Doar mergem, nu am interacționat cu alți pelerini și dorințele diferite ale tuturor pentru restul traseului sunt la punctul culminant. Fac întindere la un picior și abia mi-l târâi, iar eu mă aflu mai mereu în spatele grupului. Nimeni nu pare să fie interesat, așa că mă mulțumesc cu mici pauze. Norocul meu e că odată ajunși din nou pe coastă, drumul este lin. Fiecare începea să-și găsească scopul, Mihai și Nora voiau să se bucure de experiență autentică, iar Bogdan și Goku să stea mai mult în locurile interesante. Numai eu eram prins la mijloc, încercând să împac pe toată lumea. Sunt din ce în ce mai vlăguit din cauza asta și încep să nu mai am răbdare.

Răbufnire

Ajungem sub o autostradă suspendată, departe de sate, iar Nora cedează și spune că vrea să se oprească de tot. Starea de rău ne-a ajuns pe toți, iar băieții sunt toți de acord. E incredibil! Eu răbufnesc, fiindcă nimeni nu reacționase când eu abia mergeam, iar Nora, care oricum voia să fie independentă și să meargă singură, e ascultată de toți. Încep să mă descarc și rezolvăm problema, iar starea de tensiune dispare ușor.

Oriunde am fi oprit, ar fi fost un loc bun. Nu poți da greș cu campatul pe coasta Spaniei. Montăm cortul într-un mic golfuleț, iar starea de bine revine. Până la urmă, e bine pentru mine că am oprit, piciorul meu era în pioneze: bătături, întindere și probleme cu genunchiul.

Cu toată tensiunea de mai devreme, e una dintre cele mai bune seri de până acum. Stau cu Mihai și discutăm despre săptămâna plină ce a trecut și despre ce o să facem de acum încolo. Eu nu știu încă dacă vreau să termin Camino, ci doar aș fi dispus să mai stau încă două săptămâni. Cad cu el de acord și stabilim că vom pleca împreună acasă, pentru a putea ajunge la restanță.

Libertate

Suntem la 3000 de kilometri de casă într-un loc superb, pe marginea unei stânci, la vreo șase metri deasupra apei și fără case în jur. Am bunii mei prieteni lângă mine în cea mai nebună experiență de până acum, iar asta mă face să mă simt în siguranță. Parcă durerile nici nu mai contează. Știu că peste un an voi tânji după locul ăsta. Vorbesc cu Mihai și ne gândim cum unii copii vin la bunicii lor în Spania, la plajă, iar noi mergem la… țară. Lumea asta-i nedreaptă.

În Onton tocmai ce am terminat de traversat Țara Bașcilor, parte din Spania Verde. Climatul ei oceanic și precipitațiile ne-au pus piedică în prima noastră săptămână de Camino. Ne așteaptă o nouă regiune de mâine. Până atunci, o nouă zi de dormit în cort lângă valurile izbite de pereții golfului.

Only registered users can comment.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *