Zarautz

II. Prima noapte în albergue (Camino del Norte)

Camino del Norte – Țara Bascilor

Ziua 2 (17 iulie): San Sebastian – Zarautz

Visez, când la un moment dat simt cortul cum se mișcă. Sunt obosit și nici nu bag de seamă. Mă mut pe cealaltă parte și adorm la loc. Câteva minute mai târziu, mă trezesc din nou și înjur printre dinți. Deasupra văd niște mâini pe cort care-l mișcă ușor și aud niște voci șoptind ceva în spaniolă. Mihai și Nora nu reacționează, așa că îi trezesc. Mijesc ochii, deschid ușor fermoarul de la cort și ies afară.

Panică mare! Doi polițiști cu lanterne în mână ne așteaptă afară. Inima îmi bate tare și mă aștept la ce-i mai rău. Polițiștii sfidează toate gândurile mele și sunt foarte calmi. Ne anunță doar că nu avem voie să campăm și că trebuie să plecăm. Ei bine, ăsta nu-i finalul la care mă așteptam…

Grupul pare să se destrame

Strângem cortul cu ochii pe jumătate închiși. În San Sebastian e sfârșitul petrecerii. Stâlpii de iluminare dau o lumină caldă peste gresia albă de pe faleză, în timp ce tinerii spanioli se chinuie să se țină pe picioare pentru a ajunge acasă după o noapte lungă.

Trebuie să luăm o decizie repede. Goku și Bogdan rămân pe bancă pentru a dormi, iar Mihai și Nora vor să continue drumul. Zic cu jumătate de gură că voi merge și eu în continuare, dar ajung să ma despart de ei și să rămân singur pentru a contempla.

Sunt destul de stresat, iar eu nu îmi doream asta pe Camino. După 30 de minute, o iau ușor la pas. N-am găsit nicio soluție… Băieții probabil încă dorm, iar Mihai cu Nora sunt la o diferență considerabilă de mers. Ies din pădure și ajung din nou la civilizație și soare. În zare văd doi pelerini, iar când grăbesc pasul spre ei, dau de Mihai și Nora. Zâmbesc și îi iau în brațe. Ne împăcăm după faza de dimineață și căutăm împreună soluția. 

Regruparea!

E încă dimineață și noi ne lipim de umbra dată de copacii de pe marginea drumului. Soarele iberic începe să-și dea în stambă. Devenise deja prea cald și aveam nevoie de apă. Sursele de apă se găsesc aproape pretutindeni, iar la fiecare izvor e precizat în spaniolă dacă este potabilă sau nu. Pe ultima bucată de drum nu am găsit niciun izvor sau pârâu, dar suntem salvați. Localnicii știu de problema asta și în fața unei case găsim 3 bidoane de 5 litri de apă. Pe foaie scrie prietenos “Para pregegrinos (pentru pelerini)”, cu o față zâmbitoare. Deja iubim fiecare moment și experiență din El Camino!

Ne mișcăm din ce în ce mai lent, fiind încetiniți de căldura mare. Intrăm iar în pădure și gândul nostru este doar la pauze și la tolănit pe iarbă. Nora se apucă să scrie în jurnal, iar eu și Mihai sărim să ne luăm niște mere din copac. Nu se vede nimic din spate, dar auzim două râsete și un grai românesc. Bogdan și Goku au tras tare și ne-au ajuns! Răsuflu ușurat și sunt fercit că grupul e din nou complet. Pauza se extinde și ne tolănim mai mult decat ne dădusem voie. Mi se strepezesc dinții de la merele și perele necoapte din copaci. 

Corpul mă lasă mai devreme decât mă așteptam

Problemele la genunchi îmi afectează mersul din ce în ce mai mult. Bătăturile apar continuu, dar dracul nu-i așa de negru când o ai pe Nora. Călită cu problemele de pe Camino din anul precedent, Nora a devenit mama și asistenta noastră medicală. Genunchii îi acopăr cu bandaje de acasă, iar durerile devin mai insignifiante. Bătăturile ne-au ajuns pe mine, Goku și Bogdan, care inevitabil au apărut după cele peste 15 ore de mers în aceiași bocanci. Toți trecem la tratament. Nora sparge beșicile cu ac și ață, lăsând ața până următoarea zi. În felul acesta, rana nu se închide și se golește de secreții peste noapte.

De când am pornit pe Camino, am observat că pelerinii nu-și cară cortul. Majoritatea dintre ei dorm în refugii (tip hostel) special amenajate, numite “albergue”. Poți intra doar cu credențialul, la unele pe bază de donație, la altele plătind un preț între 5-15 euro. Cum traseul de nord nu e așa turistic, nici albergue-urile nu sunt așa dese. În general trebuie să mergi 25-30 de kilometri pe zi pentru a ajunge la un refugiu. Mai sunt și hosteluri scumpe, însă și ele destul de rare. Neavând multe opțiuni de cazare la mijlocul distanței dintre orașele mari, pelerinii pornesc dis-de-dimineață. Doar așa pot ajunge la timp pentru a prinde loc în albergue.

Noi vedem asta ca pe o cursă: se trezesc dimineața la 6 și merg în ritm alert, pentru a nu dormi sub cerul liber. Noi suntem norocoși! Ne trezim la ce oră vrem, luăm câte pauze dorim și mergem cât de lent vrem. Nimeni nu ne grăbește, fiindcă putem monta cortul în orice loc ce pare tentant pe traseu.

Primul pat după o săptămână

A doua zi de camino, parcă un pic mai grea decât prima, s-a terminat și pornim în căutarea albergue-ului. Suntem fericiți până peste măsură că am terminat cu mersul pe ziua de azi! Visăm deja la salteaua confortabilă pe care o să dormim ca pruncii.

Ajungem pe strada Zumalakarregi, aproape de Albergue publico de Zarautz. Nu trebuie să căutăm foarte mult. Coada de 20 de metri, plină de oameni întinși pe trotuar ne sare în ochi inevitabil. Ne așezăm și noi asemenea lor, plini de bătături și cu tricourile ude. Așteptăm deja de o oră și jumătate pentru a se deschide oficial albergue-ul pentru noua zi. Am ajuns la țanc, numai câteva persoane după noi au reușit să mai prindă locuri.

Ne cazăm, pașaportul e ștampilat și intrăm direct în duș. E primul sănătos după 8 zile în care am avut parte doar de șervețele umede. Trebuie să sărbătorim succesul de astăzi! Fără internet, bâjbâim spre un magazin mic cu raioane late de 2 metri și produse răsfirate pe rafturi. Nu reușim să punem de-o masă bogată, dar ne umplem stomacurile cu conserve și o bere San Miguel, ce ne grăbește starea de somn. Vremea e bună și toată lumea a ieșit în curtea albergue-ului. Stăm întinși pe iarbă lângă un grup de copii și râdem ca ultimele hiene, beți de la o singură bere.

Prima noapte de albergue

E prima noastră noapte în albergue și a picat la fix după toate zilele obositoare ce au trecut. Intru în camera ce avea 16 paturi, iar multă lume este deja la somn. Sforăiturile se aud fără oprire și încerc să mă detașez de zgomotele din cameră. Ne aranjăm lucrurile în șoaptă și cădem în lumea viselor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *