Pornim din satul Orăști și urcăm ușor spre Dealul Mare, pe o cărare care ne poartă printre șuri și colibe părăsite, urme ale unei vieți de altădată, când oamenii urcau vara la muncile de pe deal.
Ajunși pe coasta Dealului Mare, continuăm pe creastă, într-un ritm relaxat, cu priveliști larg deschise în toate direcțiile: Scărița-Belioara, Cheile Poșegii, Dealul Bilii și întreg platoul Muntele Mare.
Este un traseu scurt și accesibil (aprox. 4 km, +300 m diferență de nivel), perfect pentru a descoperi zona într-un mod liniștit, dar plin de sens, o combinație între natură, peisaj și poveștile locului.
Coborâm în Poșaga de Sus, la sediul Poteka, unde încheiem tura.
Tura are loc vineri, 1 mai, iar dacă tot ajungeți în zonă, vă încurajăm să rămâneți peste weekend, la cort sau în cazare locală și să vă bucurați de liniștea locului și în zilele următoare.
Seara o petrecem împreună, la foc de tabără, cu mâncare la ceaun, cântece și povești, așa cum se întâmplă de obicei la Poteka. 🌿
Este o experiență gândită pentru relaxare, conectare profundă cu natura, înțelegerea biodiversității și a tradițiilor locale. Nu este un traseu dificil sau tehnic și nu necesită echipament specializat de alpinism.
Totuși, pentru confortul și siguranța ta, chiar și pe un traseu accesibil, îți recomandăm să ai la tine câteva lucruri esențiale. Un echipament adecvat face ca fiecare pas să fie o bucurie și te ajută să te bucuri din plin de tihnă, peisaje și poveștile locului.
Dificultatea este ușoară cu câteva urcușuri moderate.
Durata este de aprox. 2 ore, incluzând opriri pentru povești și observare.
Este un traseu de culme prin fânețe, printre colibe și șuri uitate.
12:00 – Ne întâlnim în Poșaga de Sus, la sediul Poteka.
12:15 – Scurtă ședință tehnică și organizatorică
12:30 – Pornim în drumeție din satul Orăști
13:30 – Pauză de masă pe vf. Dealu’ Mare cu view
14:15 – Continuăm traseul cu opriri cât mai dese pentru admirat peisajul
15:00 – Sosire la Sediul Poteka
15:30 – Liber
PENTRU CEI CARE RĂMÂN PESTE NOAPTE
16:00 – Luăm masa la Punctul Gastronomic sau Gătim împreună la foc.
17:00 – Relaxare
18:00 – Pregătim ceanul de seară și focul de tabără
20:00 – Socializare și voie bună. Ne strângem la focul de tabără. Seară de cântece de munte și nu numai. Fiecare poate să își aducă instrumentele.
Dacă dorești să rămâi peste noapte la Poșaga, scrie-ne și te putem asista să găsești loc de cazare la partenerii noștri din zonă.
Plata cazării se face direct la locație. Costul cazării nu este inclus în prețul drumeției.
2. Cazare la Cort
Dacă nu ai cort, sac de dormit, saltea, poți să închiriezi de la noi. Avem tot ce ne trebuie.
Deși transportul până la Poșaga nu este inclus în pachet, suntem aici să te ajutăm să ajungi cu bine. Încurajăm carpooling-ul – este mai prietenos cu mediul și o ocazie bună să îți cunoști colegii de drumeție încă de pe drum.
Evenimentele Poteka se desfășoară în natură, iar uneori vremea sau alte condiții neprevăzute ne pot schimba planurile. Ne rezervăm dreptul de a modifica traseul, de a reprograma sau de a anula evenimentul în următoarele situații:
În cazul anulării din partea noastră: Vei fi anunțat cu cel puțin 48 de ore înainte (sau cât mai repede posibil în cazuri excepționale). Îți vom oferi opțiunea de a reprograma participarea pentru o dată ulterioară sau de a primi returnarea integrală a taxei de participare.
Plata pentru această experiență se face direct la locație, înaintea începerii drumeției. Ai la dispoziție două opțiuni:
Pentru a evita orice inconvenient legat de posibile întreruperi de curent sau probleme de rețea în zonele montane, îți recomandăm să ai la tine și numerar. Astfel, ne asigurăm că totul decurge fără probleme și te poți bucura pe deplin de aventura ta!
Pentru a te înscrie, te rugăm să apeși butonul „Rezervă acum”. Vei fi direcționat către formularul de înscriere, iar după completare, te vom adăuga în grupul de WhatsApp al drumeției. Acolo vei primi toate detaliile logistice și vei putea discuta cu ceilalți participanți.
Locurile sunt limitate, așa că nu mai sta pe gânduri! Completează acum formularul și pregătește-te pentru o experiență memorabilă alături de echipa Poteka.
Suntem aici să te ajutăm cu orice informații despre experiențele Poteka, despre rezervări sau despre cum te poți alătura proiectului nostru social. Nu ezita să ne scrii sau să ne suni!
Echipa Poteka îți stă la dispoziție între orele 9:00 – 18:00
Valentin – 0745 052 266
E-mail – contact@poteka.ro
+40 745 052 266
contact@poteka.ro
