XV. Ultimii 100 de kilometri (Camino Primitivo)

Camino Primitivo – Galicia

Ziua 24 (8 august)

Băi, Mihai! Auzi asta? Am intrat în ultima sută de kilometri!

Cum știu asta? Nu de pe itinerariu, ci fiindcă am fost treziți de zeci de grupuri de școlari și liceeni ce mărșăluiesc cântând pe lângă cortul nostru. Pe ultima sută de metri, mulți viteji se arată. Cele câteva sute de pelerini ce trec în fiecare oră destabilizează liniștea cu care am fost obișnuiți timp de 600 de kilometri. Strângem cortul și facem cu mâna pelerinilor ce trec pe lângă noi până ne amorțește.

Astăzi suntem hotărâți să tragem tare. În trei zile de-acum vrem să ajungem în mult râvnitul Santiago. Suntem înconjurați din toate părțile de pelerini apăruți pe ultima sută de kilometri să muște din tortul învingătorilor. De pe deal se-aude în depărtare o nuntă, iar formația duduie în boxe cu El Pedron, al lui Enrique Iglesias. Sătui de neliniștea de care am avut parte, după ce ne sare-n ochi un bar în afara traseului, gonim numaidecât. Decidem ca asta să fie ultima pauză de bere pe ziua de azi, iar Estrella Galicia a intrat ca unsă pe gâturile noastre secate.

Fără pauze!

De-acum nu mai e loc de pauze, trebuie să ajungem în Melide! Când cheful de mers era în toi, un tip în cârje ne salută dintr-o curte și ne invită la cafea. Eu nu am chef și aștept afară, când Mihai și Nora intră. După câteva minute, pornit să-i chem afară, intru după ei. Când intru în mica încăpere luminată slab, arunc rucsacul pe jos și mă avânt direct spre chitară.

În sfârșit, instrumente, după mai mult de-o lună! Mapy, spanioloaica, pregătește cafeaua, iar eu îmi văd de cântecele de care mi-a fost dor. Atmosfera hippie ne-a fermecat pe toți, însă încerc să mă trezesc la realitate și tot ce am în cap e Melide. Timpul nu ne ajută, iar dacă pierdem cei 5 kilometri rămași pe ziua de azi, ori nu vom mai ajunge la timp, ori ne vom chinui mai mult următoarele două zile. Mihai și Nora încearcă să mă convingă, dar nici eu nu mă las prea prejos. Argumentele mele nu m-au convins nici pe mine, așa că la final, mă dau bătut. În tot amalgamul de gânduri de pe Camino, am uitat ce mi-am spus acum ceva vreme, că traseul nu e doar despre mers.

Terminăm camino în stil mare

5 kilometri înseamnă o oră de mers, însă seara asta ar putea însemna mult mai mult pentru noi. După ce cădem de acord, toată lumea devine relaxată și suntem siguri că asta e decizia cea bună. Eu iau la rând instrumentele de parcă-s un copil ce a intrat într-un magazin de bomboane.

Cânt și povestesc cu irlandezul Micky, care a reușit să-și rupă picioarele pe stâncile din Finisterra la al patrulea său traseu, după 7 luni petrecute acolo. Norocul lui e că s-a “internat” acasă la Mapy pentru câteva săptămâni. Suntem convinși să mergem în Finisterra. Micky ne povestește că El Camino pentru el era raiul pe pământ acum câțiva ani. Pe traseul de nord nu era aproape nimeni și avea tot drumul pentru el. 

Mapy primește cu căldură pelerinii ce-i calcă pragul, servindu-i cu băuturi calde și încercând să-și vândă produsele handmade. Trăiește doar din donații pentru băuturi și din vânzări, iar pentru un moment am crezut că am intrat într-o capcană. Însă prietenia lor a fost una autentică și ne-au invitat chiar să campăm în spatele casei ei. Ne-a spus să ne simțim ca acasă și primul instinct a fost să ne repezim la duș.

Adoptați de Mapy

Casa mică a lui Mapy a prins viață cu cinci suflete care cântă și povestesc de zor. Eu zdrăngăn la chitară și Micky mă acompaniază la cahon, când eu îi propun să cântăm cântece de beție irlandeze. Visul mi-e spulberat, iar el îmi spune că nu știe nici măcar unul. Nicio problemă pentru Mihai, care mă aude pentru prima oară cântând la chitară. Nu sunt Slash, dar el tot stă cuminte ca un copil și-mi ascultă cover-urile românești.

Cina devine o masă plină în care fiecare cotrobăie ce-are prin rucsac și pune la bătaie. Muzică, oameni buni, mâncare caldă și-un acoperiș deasupra capului e rețeta pentru încă o noapte magică. Mapy se pregătește să meargă la somn, iar când noi strângem să ieșim afară, ne propune să dormim la mezanin. De parcă seara asta nu mergea îndeajuns de bine!

Camino începe să devină din ce în ce mai complet, fiecare experiență pe care o aveam picând ca o piesă de puzzle, conturând nebunia prin care trecem.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *